Când bunătatea și disciplina se unesc
Bunătatea vine definită de intelect, emoție și expresie. Înțelegându-ne mai bine pe noi înșine, implicit, ajungem să știm mult mai multe despre noi înșine. Să examinăm atributul emoțional al emoției armonizate.
Studiu de caz
Mihai este tatăl unei tinere familii. El a fost crescut de un tată singur, autoritar, care a administrat disciplina aspră. Deși are acum o soție iubitoare și un mediu confortabil, el păstrează multe dintre atitudinile și abordările educației sale. Mihai are idei foarte precise despre modul în care trebuie să fie condusă o gospodărie și, în consecință, există o serie de reguli și reglementări care trebuie respectate. Orice divergență față de setul său rigid de reguli duce la furie și disciplină aspră. Ca un sergent, abordarea lui este „casa e a mea, ușa e a ta”.
Acest stil de parenting a creat un nivel de succes în gestionarea căminului: copiii respectă regulile, există un ritual strict la culcare, iar treburile se fac rapid și fără nicio abatere. Gospodăria este organizată și eficientă, dar succesul are un spectru restrâns. Relația dintre tată și copii este superficială („Ți-ai făcut temele?” „Da, tată”). Copiii nu simt o legătură mai profundă și mai iubitoare cu el. Există un spirit de rebeliune în aer și o lipsă totală de entuziasm pentru inițiativele sale. În plus, ca urmare a ideilor sale despre concurență și duritate, care îngroapă un copil față de altul, există un sentiment de neîncredere și tensiune generală în casă. Dinamica dintre mamă și copii este, de asemenea, afectată de rigiditatea tatălui; el se încruntă la momentele ei de dragoste și afecțiune arătată, spunându-i că acest lucru va strica copiilor. Dragostea a devenit o resursă rară în această casă, iar efectul este ca o otravă lentă. În cele din urmă, Mihai începe să recunoască că eșuează ca părinte. Deși poate că a câștigat ascultarea familiei sale, nu le-a câștigat inimile. Unde a greșit?
Diagnostic
Atributul bunătății stă în capacitatea sa de a amesteca două opuse: expansivitatea nestrămutată a dăruirii în concomitență cu reținere, prudență și control. Bunătatea și disciplina sunt amestecul ideal, expansivitatea echilibrată cu controlul, încrederea cu prudență și oferirea cu reținerea.
Cum funcționează?
Atât bunătatea, cât și reținerea (disciplina) sunt conduse în primul rând din interior: sunt motivate de o nevoie și o tendință internă. Expansivitatea și amabilitatea persoanei se bazează pe nevoia sa de a da. Se descoperă experiența de a da și de a exprima dragoste. Acest lucru îl face să se simtă în viață. Bunătatea se referă mai mult la nevoia celui care dăruiește să dea decât la destinatarul care primește darul. Ca atare, amabilitatea s-ar putea să nu se potrivească întotdeauna cu nevoia reală a receptorului. Ca și în cazul unui copil răsfățat, natura neliniștită a bunătății poate duce uneori la consecințe dăunătoare.
Același lucru este valabil și în cazul unui individ orientat către reținere, care se simte cel mai confortabil într-un mediu puternic structurat și reglementat. Chiar și atunci când regulile nu prea au sens, există tendința de a le aplica fără flexibilitate. Să ne gândim la birocrații de nivel scăzut și la marea plăcere pe care o au în aplicarea regulilor neconvenționale. Restrângerea, când este dusă la extrem, este determinată de nevoia de a exercita controlul chiar și atunci când poate afecta în mod negativ situația.
În schimb, disciplina este dorința de a conecta și de a forma o relație semnificativă cu un altul. Prin urmare, se ascultă feedback-ul de la ceilalți înainte de a decide ce și cum să dai. Fără a auzi răspunsul celeilalte persoane, nu poate exista decât o legătură superficială. În timp ce bunătatea poate oferi o masă bogată unui sărman al cărui stomac nu poate mânca alimente multe, disciplina va fi sensibilă la nevoile unice ale sărmanului și îi va servi o masă adecvată. Abordările atât de bunătate, cât și de reținere tind să fie pe o singură parte înrădăcinate întrucât sunt în propria lor părtinire.
Problema lui Mihai în legătură cu familia sa decurge din excesul său de restricție. Experiența proprie de viață și personalitatea l-au orientat pe o cale de control rigidă și lipsită de empatie. Pentru a crea o relație mai semnificativă cu familia sa, va trebui să dezvolte empatia, conectivitatea și echilibrul. Acest lucru poate fi tratat în trei etape.
- Perioada de ieșire: ieșirea de unul singur. Primul pas în tranziția către bunătate începe cu conștientizarea faptului că nu avem toate răspunsurile. Cei mai mulți dintre noi avem tendința de a presupune că abordarea noastră către o situație dată este cea corectă. Avem o părtinire naturală către o metodologie particulară bazată pe personalitatea și experiențele noastre trecute și tindem să repetăm această abordare din nou. Se începe prin a pune întrebarea: Ce se întâmplă dacă abordarea mea naturală a acestei probleme lipsește? La ce solicită această situație particulară? Mihai trebuie să înceteze să-și spună: „Acest lucru a funcționat pentru tatăl meu și pentru ceilalți copii, și va funcționa și pentru acest copilul meu!” În schimb, el trebuie să-și facă timp și să se gândească. Poate că există un alt mod de a face acest lucru care va duce la rezultate mai bune. Această disponibilitate de a chibzui, de a merge împotriva fluxului natural și a prejudecății unuia este începutul.
- Dialog: empatie. Pasul doi necesită ca Mihai să intre într-un dialog cu familia sa. Ei trebuie să se simtă mai confortabil exprimându-se în relația cu tatăl lor. El trebuie să creeze un timp și un loc pentru interacțiunea cu ei într-o atmosferă care nu amenință, fără judecată. Acolo copiii se pot simți mai liberi de a fi ei înșiși, exprimându-și speranțele, visele, dorințele și ideile. Acesta nu trebuie să fie un proces focalizat de negociere a unor puncte sau proceduri specifice în casă. Dimpotrivă, conceptul de dialog începe cu un sentiment de confort și siguranță, care este o platformă pentru încredere. La fel cum o negociere de afaceri poate avea loc într-o cafenea sau un restaurant și poate începe cu o conversație informală de cunoaștere reciprocă, la fel și interacțiunea lui Mihai cu familia sa trebuie să ușureze mai întâi o parte din tensiune. A juca un joc cu copiii este o modalitate de a face acest lucru. Odată ce copiii sunt mai confortabili în compania tatălui lor, va exista un mediu mai ușor. În cele din urmă, poate exista un dialog mai deschis și mai onest între ei. Mihai își poate exprima obiectivele și preocupările pentru familie într-un sens mai larg, iar copiii își pot exprima propria perspectivă. Această întoarcere este similară cu un proces de negociere, în care fiecare parte trebuie să își exprime pe deplin interesele și preocupările. Dacă negocierea este tratată cu empatie și bunăvoință, va rezulta o concluzie armonioasă. Pe măsură ce preconcepțiile sunt lăsate deoparte, se naște voința de a lucra împreună. În cele din urmă, familia se poate uni pentru a crea o sinergie – pentru a găsi soluții care să echilibreze obiectivele și preocupările lui Mihai cu nevoile copiilor săi.
- Fuziune: descoperirea unei conexiuni mai profunde. Fuziunea și conectivitatea pot apărea numai după stabilirea dialogului. Majoritatea oamenilor pot intui când se conectează cu o altă persoană sau când conversația este plană și bidimensională. Acest lucru poate fi observat atunci când un cuplu este la o întâlnire, pentru prima dată. Conversația poate fi la început înclinată și incomodă sau superficială. Cu toate acestea, poate avea loc un moment de cotitură prin care se face o conexiune și există o implicare intensă a emoțiilor. Există un moment în care lucrurile încep să „facă click”. Nu putem forța aceste momente să aibă loc. Cu toate acestea, prin crearea de platforme de dialog, explorare, sensibilitate și ascultare, realizarea conectivității dorite și fuziunea devine o posibilitate reală. Pentru Mihai și familia sa, pasul trei este momentul trecerii la conectivitate și fuziune. După ce s-a creat un dialog cu familia sa, acum sunt siguri în a împărtăși diferitele lor perspective. Pe măsură ce se implică în această conversație, ei trebuie să caute să identifice punctul de conectare, „click-ul” care le va permite să fuzioneze împreună și să găsească indicii de care toți pot fi entuziasmați. Această sinergie trebuie descoperită intuitiv. Mihai trebuie să rămână alert cu posibilitățile și, mai important, să creadă că este posibil un nivel mai mare de conectivitate. Odată ce Mihai identifică un punct de conectivitate, va duce la alte forme de conexiune, în care familia poate explora o relație plină de satisfacții.
Folosind aceste instrumente în interacțiunile sale cu dinamica propriei familii, Mihai va realiza puntea dintre bunătate și disciplină, cu toate conotațiile sale de armonie, echilibru, integrare și frumusețe.
