Cum ajută terapia prin joc în consilierea copiilor
Terapia prin joc este o formă de consiliere sau psihoterapie care folosește jocul pentru a evalua, preveni sau trata provocările psihosociale. Deși terapia prin joc poate fi utilizată la adulți, este cea mai frecvent utilizată la copii. Din exterior, terapia prin joc pare că este vorba doar despre distracție cu jucării. Cu toate acestea, cercetările arată că terapia prin joc este eficientă în tratarea unei varietăți de probleme de sănătate mintală și tulburări de comportament.
De ce este folosită.
Copiilor le lipsesc abilitățile cognitive și verbale pentru a exprima unele probleme. Durerea, de exemplu, poate fi foarte complexă și un copil poate avea probleme în a-și pune gândurile și sentimentele în cuvinte. Jocul poate fi un mod practic pentru copii de a lucra la probleme care îi deranjează. Aceștia pot interpreta scene, aborda probleme specifice sau pot crea personaje care își împărtășesc emoțiile. Copiii își interpretează adesea sentimentele cu jucării. Un copil care a pierdut pe cineva iubit poate folosi păpuși pentru a înfățișa un personaj trist căruia îi lipsește un prieten. Sau, un copil care a fost martor la violența domestică poate folosi o casă de păpuși pentru a descrie un copil ascuns sub pat deoarece adulții se ceartă. În funcție de tipul de terapie prin joc care se folosește, terapeutul poate interveni în diferite puncte ale piesei pentru a ajuta la rezolvarea unei probleme. Sau, terapeutul de joc poate observa copilul în timp ce copilul ajută un personaj să-și rezolve sentimentele. Terapia prin joc poate ajuta copiii să:
- Devină mai responsabili pentru comportamentele lor
- Cultive empatia și respectul
- Dezvolte autoeficacitatea, astfel încât să se poată simți mai siguri cu privire la abilitățile lor
- Identifice și exprime emoțiile într-un mod sănătos
- Îmbunătățească abilitățile interpersonale
- Învețe noi abilități sociale
- Practice abilități mai bune de rezolvare a problemelor
Probleme abordate de terapie prin joc.
Terapia prin joc este adesea folosită pentru a ajuta copiii să proceseze evenimente stresante din viață, cum ar fi relocarea, spitalizarea, abuzurile fizice și sexuale, violența domestică și dezastrele naturale. Poate fi, de asemenea, utilizat pentru tratarea bolilor mintale sau a problemelor de comportament. Iată câteva dintre cele mai frecvente probleme abordate în terapia prin joc:
- ADHD
- Agresiune
- Management al furiei
- Tulburări de anxietate
- Tulburarea spectrului autist
- Depresie
- Divorț
- Durerea și pierderea
- Dizabilități fizice și de învățare
- Probleme legate de școală
- Probleme sociale
- Traume și criză
Instrumente și abordări comune.
Mulți terapeuți de joacă au o sală dedicată ludoterapiei, care este plină de obiecte care ajută la procesul terapeutic. Unele jucării obișnuite pentru terapie prin joc includ: Figurine, Figurine de animale, Materiale de Artă, Blocuri, Casă de păpuși cu păpuși, Bucătărie cu mâncare falsă, Jucării muzicale, Marionete, Tava cu nisip cu figurine, Jocuri terapeutice precum jocul de societate „Vorbind, simțind și făcând” sau jocul de societate „Oprire, relaxare și gândire”, Mașini de jucărie.
Abordare nedirectivă.
Terapia prin joc se prezintă în două forme de bază: non-directivă (sau centrată pe copil) și directivă. În terapia de joc centrată pe copil, copiilor li se oferă jucării și instrumente creative și li se permite să aleagă cum să-și petreacă timpul. Nu li se oferă nicio direcție sau îndrumare cu privire la ce ar trebui să facă sau cum ar trebui să își rezolve problemele. Abordarea nedirectivă este un tip de terapie psihodinamică. Premisa de bază este că, atunci când li se permite acest lucru, copiii vor găsi soluții la problemele lor. Întreaga sesiune este de obicei nestructurată. Terapeutul poate observa copilul în liniște sau poate comenta ce face copilul. Terapeutul se poate implica în piesă dacă copilul este invitat să facă acest lucru. Dar, în cele din urmă, alegerea este lăsată pe seama copilului.
Abordare directivă.
În unele situații, terapeuții de joc pot folosi strategii directive. Fiecare sesiune poate avea un anumit subiect sau obiectiv care trebuie abordat. Unui copil i se poate spune: „Astăzi ne vom juca cu păpuși. Aceasta va fi marioneta ta”, sau terapeutul poate alege un joc specific pentru care să joace. De asemenea, terapeutul se poate implica în piesă pentru a regiza povestea. De exemplu, dacă un copil folosește păpuși pentru a descrie un copil care este agresat, terapeutul poate interveni pentru a o ajuta pe păpușă să găsească modalități de a sta în fața agresorului sau de a găsi ajutor.
Tipuri.
În plus față de abordările de bază, există și mai multe tipuri diferite de terapie prin joc. Iată câteva dintre cele mai frecvente tipuri:
- Terapia filială: părinții se implică, iar terapeutul îl învață pe părinte cum să interacționeze cu copilul prin joc. Scopul este de a închide un decalaj de comunicare între copil și părinte.
- Terapia cu tavă de nisip: Copilul poate crea o scenă într-o cutie mică umplută cu nisip folosind jucării miniaturale, cum ar fi oamenii și animalele. Scena creată acționează ca o reflectare a propriei vieți a copilului și permite șansa de a rezolva conflictul, de a înlătura obstacolele și de a obține acceptarea de sine.
- Biblioterapie: terapeutul și copilul pot citi cărți împreună pentru a explora concepte sau abilități specifice.
- Joc imaginar: unui copil i se pot oferi jucării care scot la iveală imaginația, cum ar fi îmbrăcăminte pentru a se îmbrăca, o casă de păpuși, păpuși sau figuri de acțiune. Poate fi directivă sau nedirectivă.
- Terapia cognitivă comportamentală: Terapeutul poate folosi jocul pentru a ajuta un copil să învețe cum să gândească și să se comporte diferit. O păpușă poate primi sfaturi despre cum să își schimbe gândirea sau terapeutul poate cere copilului să ofere sfaturi unui animal de pluș cu privire la modul în care pot face față unei situații stresante.
Implicarea familiei.
Familiile sunt de obicei o parte importantă a tratamentului unui copil. Nivelul de implicare este, însă, determinat de terapeut. Uneori, părinții pot participa la sesiuni cu un copil. Dacă scopul este să lucreze la probleme de familie, părinții pot fi implicați direct în terapia prin joc (cum ar fi în cazul terapiei filiale). În alte circumstanțe, un copil poate participa la sesiuni singur. Terapeutul va comunica, de obicei, cu îngrijitorii despre obiectivele tratamentului și despre progresele înregistrate.
Terapie de grup.
Terapia prin joc poate fi utilizată în setările de grup. De exemplu, un grup de durere pentru copii poate include copii de aceeași vârstă care se angajează în terapia de joc pentru a-i ajuta să facă față pierderii lor. S-ar putea juca cu păpuși, să joace jocuri care îi ajută să-și identifice sentimentele sau să se angajeze în proiecte de artă ca grup. Unele școli oferă grupuri de terapie prin joc. Copiii ar putea lucra într-un cadru de grup cu un terapeut de joacă pentru a aborda abilitățile sociale, cum ar fi cum să împărtășească, să arate bunătate și să fie respectuos.
Durata sesiunii.
Sesiunile de terapie cu jocuri variază în funcție de obiectivele tratamentului și de nevoile și abilitățile copilului. Majoritatea sesiunilor durează între 30 și 50 de minute. Programările pot fi de două ori pe săptămână. În medie, sunt necesare 20 de sesiuni de terapie prin joc pentru a rezolva problemele, dar unii copii se îmbunătățesc mult mai repede, în timp ce alții pot necesita mult mai multe sesiuni de terapie.
Cercetări privind Terapia prin joc.
Este obișnuit ca părinții să se întrebe dacă terapia prin joc este dovada de timp și bani cheltuiți bine. Poate părea o întindere să crezi că jocul cu jucăriile oferă multe lucruri de vindecare emoțională. Studiile concluzionează însă că terapia prin joc poate fi foarte eficientă pentru copii și familiile lor. Iată doar câteva exemple de studii de cercetare privind terapia prin joc.
- Scăderea hiperactivității la copiii cu ADHD: un studiu din 2012 publicat în revista ADHD Attention Deficit and Hyperactivity Disorder a constatat că copiii cărora li s-a diagnosticat ADHD au arătat o scădere semnificativă a hiperactivității după terapia cognitivă comportamentală. Copiii au prezentat îmbunătățiri după opt ședințe de terapie de grup.
- Probleme de comportament reduse, mai puține probleme de internalizare, performanță academică îmbunătățită: un studiu din 2015 a analizat alte 52 de studii de terapie prin joc. A concluzionat că terapia prin joc oferă efecte semnificative de tratament pentru o varietate de probleme, inclusiv probleme de comportament, depresie și anxietate. Copiii au participat în medie la 12 întâlniri de terapie
- Agresivitate redusă: un studiu din 2017 a examinat efectul terapiei prin joc asupra copiilor cu probleme de comportament. Copiii aveau vârste cuprinse între 6 și 9 ani și au primit 20 de ședințe de terapie (două ședințe de 30 de minute pe zi timp de 10 zile). Pe baza răspunsurilor îngrijitorului la Lista de verificare a comportamentului copilului, copiii au arătat o scădere a problemelor de comportament, inclusiv agresivitatea și încălcarea regulilor.
- Relația părinte-copil îmbunătățită în familiile adoptive: un studiu din 2017 a constatat că terapia jocului filial a fost eficientă în a ajuta legăturile familiilor adoptive. După șapte sesiuni de 30 de minute fiecare, comportamentele empatice ale părinților au crescut, stresul relației părinte-copil a scăzut și problemele de comportament adoptate ale copiilor s-au îmbunătățit.
Găsirea unui terapeut ludic.
Un profesionist licențiat în domeniul sănătății mintale cu un masterat sau un nivel profesional superior este capabil să folosească terapia prin joc în tratament. Unii terapeuți au pregătire specializată în terapia prin joc, în timp ce alții nu. Terapeuții specializați în terapia de joc pot fi terapeuți de joc înregistrați. Asociația pentru Terapia prin Joc oferă acreditări terapeuților în joc înregistrați.
Dacă crezi că copilul tău poate beneficia de terapia prin joc, discută cu medicul pediatru. Medicul pediatru poate evalua nevoile copilului și te poate trimite la un specialist calificat în sănătate mintală.
