De ce este importantă conectarea cu școala?
Dacă elevii se simt deconectați de la școală, învățarea lor și chiar sănătatea lor pot avea de suferit – noi cercetări arată cum pot fi de ajutor profesorii. Majoritatea dintre noi avem amintiri din zilele noastre la școală; de obicei unele bune și altele nu atât de bune. Dar șansele sunt că amintirile bune au apărut atunci când ne-am simțit îngrijiți și apreciați de colegii noștri și de adulții care ne-au ajutat să învățăm. Aceste relații pozitive sunt o parte importantă a „conexiunii școlare” – gradul în care elevii percep oamenii, locurile și activitățile pe care le experimentează într-un mod semnificativ și important.
Cercetăm conectarea în școlile primare și secundare pentru a ajuta la găsirea modalităților de a construi și consolida această bază importantă în sistemul de învățământ. Ca parte a acestui lucru, cercetăm modul în care se face conexiunea dintre legături cu factori precum singurătatea și realizarea școlii. Legătura școlară este un factor de protecție important pentru mulți elevi. Ea influențează frecventarea școlii, ceea ce este esențial pentru îmbunătățirea rezultatelor educației și sănătății. Conectivitatea reduce, de asemenea, comportamentul de asumare a riscurilor și comportamentul violent și antisocial, precum și probabilitatea unor probleme emoționale. Dar, în atâtea școli, accentul pe curriculum și pe rezultatele educaționale, fără o bază profundă a relațiilor prețuite și a rutinelor și experiențelor demne, înseamnă că pentru unii elevi școala este o experiență „negativă” care trebuie evitată și devalorizată. Noile cercetări identifică etapele-cheie pe care școlile le pot face pentru a ajuta la soluționarea acestui aspect.
De curând s-a publicat o revizuire sistematică a cercetării privind conectivitatea în Jurnalul Psihologilor și Consilierilor din Școli, care a implicat analizarea a 36 de studii privind aspectele sociale, emoționale, comportamentale și cognitive ale învățării efectuate între 1990 și 2016. S-a constatat că elevii trebuie să frecventeze școala în mod regulat pentru a construi relații care să le îmbunătățească sentimentul de sine și relațiile lor cu oamenii și grupurile din jurul lor. Apoi, ei se pot implica activ în învățare și acest lucru duce la „flux”.
Psihologul definește fluxul ca „starea în care oamenii sunt atât de implicați într-o activitate, încât nimic altceva pare să nu conteze; experiența este atât de plăcută, încât oamenii o vor face chiar cu costuri mari, doar pentru a o face”. Mai simplu spus, modelul secvențial, în patru factori, este acela că participarea duce la apartenență, ceea ce duce la implicare, ceea ce duce la flux. Doi dintre factorii din noul model sunt concentrați pe construirea relațiilor – participarea și apartenența, iar doi se bazează pe performanța școlară – implicarea și fluxul. „Asistența” este auto-explicativă.
Pentru ca elevii să experimenteze „apartenența”, ei vor avea, de obicei, experiențe pozitive în școală, vor simți că valorile lor se aliniază cu cele ale școlii și vor avea relații bune cu colegii lor. După ce devin „angajați”, îi vedem orientați spre sarcini, modelând un comportament pozitiv față de colegii lor, demonstrând abilități bune de planificare, fiind motivați și fiind liberi să învețe, fără temeri de a nu fi membri deplini ai clasei sau școlii.
În etapa finală a modelului, când elevii se află într-o stare de „flux”, ei se extind dincolo de cele familiare, se confruntă cu o imersiune intensă, sunt implicați în activități extrem de provocatoare și pline de satisfacții și duc la niveluri transcendente de realizare. Modelul oferă un șablon pentru stabilirea experienței actuale a școlii și pentru a înțelege ce acțiuni trebuie să întreprindă profesorii pentru a-i ajuta să devină mai conectați.
Cum poate menține școala conectarea?
Pentru majoritatea studenților care frecventează școala nu este o problemă majoră. Încă din primele zile de îngrijire a copiilor, ei se adaptează la o prezență constantă. Cu toate acestea, unii studenți sunt expuși riscului de absenteism obișnuit, iar unii se simt într-adevăr înstrăinați și dezafectați. Pentru a combate acest lucru, școlile trebuie să fie primitoare și gata să se adapteze nevoilor tuturor elevilor. Pentru unele școli, aceasta înseamnă construirea sentimentului de apartenență, mergând la casele studenților și susținându-le sau oferind cluburi de mic dejun sau activități care favorizează participarea de rutină. Experiențele obișnuite, pozitive ca acestea, care sunt apreciate de elevi, trebuie să facă parte din viața de zi cu zi a școlii. Sărbătoarea cu evenimente precum tabere școlare, excursii, zile de sport și festivaluri, în special acolo unde valorile sunt aliniate, oferă experiențe pozitive elevilor, care creează coeziunea în relații.
Odată ce elevii pot lucra împreună, pot deveni angajați și cufundați într-un mediu de învățare care este orientat spre viitor și spre sarcini, care identifică posibile roluri și modele, care îi ajută să învețe să planifice și să rămână motivați și care promovează implicarea socială pozitivă în dar și dincolo de școală.
Ocazional, vor exista și experiențe pozitive, de vârf, în care elevii vor avea momente imersive sau transcendente – de la un „zgomot” zilnic sau săptămânal până la un flux potențial care le poate schimba viața.
Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine procesele și practicile care îmbunătățesc conectarea în școli, chiar și pe plan internațional. Acest lucru va conduce la idei valoroase și intervenții posibile pentru a îmbunătăți prezența și conectarea elevilor și pentru a transforma experiența din deșert într-o oază.
