Întrajutorarea copiilor să depășească traumele
Inițiativa „Calmer Classroom” îi ajută pe profesori și părinți să sprijine copiii care au suferit traume. În orice sală de clasă vor exista cel puțin unul, dar posibil mai mulți, elevi care suferă de un eveniment traumatic. Nu se limitează la abuzuri sexuale, traumele pot rezulta, de asemenea, din neglijare, atașament slab față de cei dragi și chiar din evenimente aparent benigne, cum ar fi intimidarea în școală. Băieții și fetele, traumatizați adesea în moduri foarte diferite, își simt impactul în egală măsură. Trauma nu are doar un impact semnificativ asupra rezultatelor școlare, dar, în mod tragic, duce și la sinucidere, depresie, anxietate, probleme sociale și auto-vătămare.
Îmbunătățirea recuperării copiilor traumatizați
Pe măsură ce cercetătorii dezvăluie, traumele din copilărie sunt omniprezente, și sunt sub raportate masiv. Pentru a rezolva această problemă tulburătoare, comisarul pentru siguranța copilului a creat seria numită „Calmer Classrooms” (sau Clase mai calme), pentru a ajuta profesorii, părinții și alți profesioniști care ajută copiii traumatizați.
În lucrările anterioare ale detectivilor pentru abuzuri de copii și, respectiv, ale investigatorilor pentru protecția copilului, s-a descoperit prima dată daunele pe care acest tip de traume le provoacă. Acum, cercetările din școli arată modul în care educația poate – și ar trebui – să sporească siguranța și bunăstarea elevilor și modul în care concentrarea tot mai mare asupra rezultatelor academice ignoră adesea drepturile și interesele cele mai bune ale copilui.
Dar acest lucru nu trebuie să fie cazul: în rolurile de educatori, s-au văzut beneficiile care provin din aplicarea principiilor expuse în seria Calmer Classrooms. Este important să observăm cum toți copiii, nu doar cei care suferă de traume, și chiar adulții, pot beneficia de această abordare a educației informată despre traume.
Abordarea implică trei principii esențiale.
În primul rând, copilul trebuie să fie – și să se simtă – în siguranță, într-un mediu care nu mai amenință.
În al doilea rând, copilul trebuie să fie conectat în mod semnificativ cu ceilalți (atât colegii, cât și adulții, inclusiv profesioniștii).
În cele din urmă, copilul beneficiază enorm de reluarea poveștilor sale de traume personale în mod terapeutic.
La baza acestor principii sunt patru practici recomandate:
1. Luarea în serios a traumei copilului, dar nu într-un mod întunecat sau prea intens.
2. Acceptarea, acceptarea necondiționată a unei alte persoane pentru cine este – unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le putem face unul pentru celălalt. Psihologul Carl Rogers, a numit pentru prima dată această „considerație pozitivă necondiționată”, dar înainte de aceasta am numit-o doar „iubire necondiționată”.
3. Curiozitatea, concentrându-se cu respect și cu atenție exclusiv pe povestea lor, în timp ce își revizuiesc, înțeleg și relatează în siguranță experiențele lor.
4. Empatie, încurajând copiii să transpună în locul altei persoane pentru a-și înțelege cu adevărat emoțiile, fără a fi copleșiți de ele și fără a-și îndepărta atenția.
Aceste practici pot fi utilizate pentru a spori bunăstarea tuturor copiilor și chiar a adulților, nu doar a celor care suferă de traume. Adulții îngrijitori și protectori pot folosi cu putere aceste practici pentru a ajuta copiii să dezvolte abilități esențiale de relație, inclusiv comunicare, asertivitate și ascultare bună, precum și capacitatea de a-și gestiona emoțiile.
Putem ajuta, de asemenea, toți copiii să dezvolte abilități de povestire sau să asculte pur și simplu poveștile lor fără judecată. Tehnicile de relaxare și atenție sunt utilizate din ce în ce mai mult în școli, deoarece oferă copiilor capacitatea de a-și lua în considerare propria gândire și modul în care acestea le afectează emoțiile și comportamentul.
Adulții pot crea, de asemenea, o cultură sigură acasă în sălile de clasă, oferind spații fizice sigure în camere, care permit copiilor să se mute în acele spații sigure ori de câte ori au nevoie.
Profesorii, de exemplu, pot oferi colțuri confortabile, nepunitive în timpul sălilor de clasă. Dacă trauma a fost raportată sau identificată, adulții ar trebui să facă orice le stă în putință pentru a raporta și elimina sursa traumei și pentru a-l face pe copil să se simtă în siguranță. Adulții pot apoi să ajute copilul să-și restabilească și să creeze conexiuni de încredere cu semenii și adulții lor și să dezvolte un puternic sentiment de apartenență.
Profesorii pot îmbunătăți relațiile dintre elevi cu un efect deosebit, creând în primul rând o relație elev-profesor pozitivă și apoi prin crearea unei legături cu alți elevi. De exemplu, utilizarea sociogramelor – hărți de prietenie de bază – poate ajuta la identificarea copiilor izolați, iar aranjamentele de ședere și activitățile de grup pot asigura că acești copii sunt incluși și susținuți.
În plus, în timp ce nimeni nu poate schimba ceea ce s-a întâmplat, este posibil să relatați evenimentele din trecut și să le reconstruiți sensul personal. Această metodă de schimbare a gândirii și comportamentului nefolositor a fost foarte eficientă în tratamentul pe termen lung al traumatismelor.
Tribul: antidotul naturii împotriva traumelor
Aceste abordări sunt bine susținute de discipline științifice, inclusiv neuroștiință și biologie evolutivă. Neurologia ne spune că reacțiile noastre la amenințări, așa-numitele răspunsuri de luptă/zbor/îngheț, sunt adaptări naturale care îmbunătățesc supraviețuirea și că trauma este rezultatul că aceste răspunsuri sunt supra-activate. Neuroștiința demonstrează și modul în care structura creierului nostru arată că suntem puternic influențați de povestiri.
Știm, de asemenea, că practicile de mindfulness schimbă fizic acele zone ale creierului implicate în funcția executivă, o capacitate importantă în supraestimarea reacțiilor noastre instinctive la amenințare.
Cel mai important, biologia evolutivă confirmă importanța critică a apartenenței tribului – puterea vindecătoare și protectoare a acestuia. Aceasta confirmă că noi, ca și ființe sociale intrinsec, nu putem obține nici o supraviețuire de bază fără să ne conectăm și să ne apartinem celorlalți.
Apartenența la propriul nostru trib cu acceptare necondiționată și respect pozitiv este un imperativ fundamental al condiției umane. Apartenența tribală nu numai că oferă o modalitate puternică pentru recuperarea copiilor de la evenimente traumatice, ci asigură protecția și prevenirea traumelor pentru noi toți.
