Jurnal de Parenting: Tranzițiile școlare
Dragă Alexandra,
„Fiica mea cea mai mare tocmai a început clasa întâi și se confruntă cu schimbări. Plânge în drumul până la școală și când o las acolo. Este sfâșietor. Mai mult decât atât, a început să se manifeste și fiica mea mai mică, parțial pentru că vrea să fie ca sora ei mai mare și, de asemenea, în încercarea de a atrage o atenție sporită pentru ea. Fata cea mare a fost întotdeauna foarte atașată de mine, în timp ce cea mică este mai mult tipul de a alerga și nu a privi înapoi. Simt că cea mare are nevoie de mai multă atenție acum – deoarece pare a fi o schimbare mai grea pentru ea. Mă simt atât de confuză și de tristă, știu că cea mare are o perioadă dificilă și îmi este greu să-mi dau seama cum să le fac pe ambele (fiice) să se simtă importante. Orice sfat în această privință ar fi bine primit. Mulțumesc.”
„Mihaela din Brașov”
Dragă Mihaela,
”Trecerea de la preșcolar / grădiniță la clasa I este o provocare mare. Există o expresie populară care spune: „Toate începuturile sunt grele”. Poate fi foarte greu să-ți vezi copilul trecând printr-un început dur. Și poate fi tentant să încerci să o „remediezi” sau să încerci să preiei partea grea. Însă noi, ca adulți, prindem viață cu un punct de vedere unic, despre care copiii încă nu știu. Avem capacitatea de a vedea „imaginea de ansamblu”. Înțelegem că ceea ce poate fi dureros și dificil pentru ea acum, este un pas esențial în maturitatea și independența ei. Sarcina noastră ca părinți este să ne asigurăm mai întâi că copiii noștri se află într-un mediu sigur care favorizează creșterea fizică și spirituală și, în al doilea rând, să le lăsăm drumul și să le oferim copiilor noștri posibilitatea de a-și descoperi propriile resurse interioare și punctele forte. Cu alte cuvinte, trebuie să le permitem să crească.
Se pare că eleva ta de clasa întâi are nevoie de o atenție specială. Dar reține că fiecare copil (și adultul respectiv) are nevoie de „o atenție specială”. A doua ta fiică sună de parcă ar avea nevoie și ea de atenție. Și, în loc să ceară pe bună dreptate, ea exprimă o „atenție negativă”. Copiii de patru-cinci ani (chiar și elevii de clasa întâi, de șase ani) nu au, de obicei, maturitatea emoțională pentru a-și transpune sentimentele în cuvinte. Deci, în schimb, ei fac tot ce știu să facă pentru a ne atrage atenția. Fiecare copil va căuta atenția în propriul stil. Unii copii sunt stoici și duri, în timp ce alții plâng sau tună și fulgeră.
Doar pentru că un copil are mecanisme puternice de a face față, nu înseamnă că are nevoie de mai puțină asigurare și încurajare din partea părinților săi. Deci, cum își dă seama un părinte de ce are nevoie un copil? Să discutăm despre eleva ta din clasa întâi … Pentru început, este important să fii foarte clară cu privire la sentimentele tale în legătură cu a merge la școală. Dacă tu te simți nesigură cu privire la acest mare salt spre școala mare, atunci probabil că ea o absoarbe la un anumit nivel. Dacă ești clară și încrezătoare că se află într-un mediu bun, sigur, iubitor și înțelegi că independența este un efect natural al creșterii – atunci, probabil că va absorbi acel mesaj.
Există multe modalități de a-ți încuraja și a-ți ajuta fiica în noul ei rol de tânără independentă. După cum va descoperi fiica ta în curând, eforturile ei de a se afla într-un mediu nou și de a se deschide pentru a învăța lucruri noi vor avea rezultate – va descoperi prieteni noi și minunați și va crește în înțelegerea ei despre lumea în care trăiește. Totul se rezumă doar la a face primul pas. Și, odată ce va face asta, restul se va desfășura în fața ei. Este în regulă să abordăm faptul că a începe lucruri noi poate fi foarte greu și este în regulă să plângem dacă ne simțim triști, dar a merge la școală este ceva ce trebuie să facem cu toții – chiar dacă este greu.
La fel și cu fiica ta mai mică. Ea înțelege foarte bine și, încă de la intrarea sa în familia ta, are certitudinea că atenția este adesea împărțită. Poți aborda faptul că fiica cea mare are nevoie de timp special Înainte de școală, iar următorul va fi timpul ei, timp special După școală. O idee este să-i verbalizezi fiicei tale că înțelegi cât este de dificil să nu o aibă pe mami/tati doar pentru ea ori de câte ori dorește, dar nu așa sunt construite mamele. Ne putem concentra doar pe un singur lucru la un moment dat. Trebuie să înțeleagă că, deși accentul tău imediat se poate concentra asupra surorii ei mai mari, ea este totuși importantă și apreciată și demnă de atenția ta. Acest lucru se poate transmite ținând-o de mână în timp ce îți însoțești fiica mai mare sau oferindu-i o „treabă” de făcut în timp ce ești ocupată cu sora ei, adică ținând poșeta sau cheile sau desenând o imagine pentru sora ei pentru a o face să se simtă mai bine. Poate pe măsură ce anul școlar progresează, puteți aranja singuri timpul special în mod separat – „timpul mami” cu fiecare dintre fetele voastre.
În general, însă, timpul de renunțare ar trebui să fie o experiență relativ rapidă. Uneori, când petrecem mult timp cu un copil cu dificultăți de aclimatizare, separarea este cu atât mai dificilă. Poți încerca să petreci acel timp bun și concentrat la micul dejun și în mașină, în drumul spre școală. Și timpul de renunțare poate fi iubitor, dar rapid.
Nu este ușor să-i privim pe copiii noștri luptându-se cu lucruri noi, dar dacă suntem capabili să transmitem un sentiment de încredere și credință în abilitățile lor în devenire pentru a reuși în noi arene, ei vor fi câștigătorii finali. Când copiii sunt capabili să depășească singuri un obstacol, aceasta este o adevărată lecție de viață pe care o vor purta cu ei pentru totdeauna.
Oferind copiilor noștri mesajul că pot reuși în orice se străduiesc să realizeze este cel mai mare dar pe care un părinte l-ar putea oferi.
Vă doresc tuturor mult succes în noile voastre călătorii.”
Alexandra – Psiholog și Specialistă în Parenting
