Nu spune că îți pare rău
Întrebare:
Un anumit individ a fost lipsit de respect față de un părinte. Copilul adult simte asta de când a spus „scuze”, că este suficient. Dar a fost o scuză foarte generală și nu și-a asumat responsabilitatea pentru acțiunile lui. Părintele a acceptat scuzele, dar este încă foarte rănit. Copilul adult crede că părintele acționează „infantil” (părintele are optzeci și trei de ani). Ce pot să spun pentru a transmite copilului adult importanța regretului în această situație?
Răspuns:
O scuză are două părți distincte: a spune scuze și a cere iertare. Când spunem „Îmi pare rău”, facem o declarație despre noi înșine: sunt rușinat, regret acțiunile mele și sper să nu le repet. Dar scuzele nu țin doar de tine și de sentimentele tale. Este vorba și despre persoana pe care ai rănit-o. Nu-ți cere scuze doar pentru a te absolvi de vinovăție, ci mai mult pentru a recunoaște că ai fost cauza durerii altcuiva și pentru a-ți asuma responsabilitatea. Pentru aceasta trebuie să faci mai mult decât să spui „scuze”; trebuie să ceri iertare.
Aceasta înseamnă că, chiar dacă ai dreptate și n-ai făcut nimic rău; chiar dacă cealaltă persoană a interpretat greșit cuvintele sau acțiunile tale; chiar dacă nu ai nimic de regretat; cu toate acestea, dacă altcineva suferă – poate din greșeală – trebuie să ceri scuze. Nu-ți cere iertare pentru ceea ce ai făcut; ci pentru orice durere pe care ai fi putut-o provoca.
Dacă ar fi fost doar un străin pe stradă pe care l-ai fi rănit, atunci ar fi suficient să spui cu adevărat „scuze” și să mergi mai departe. Dar acesta este un părinte. Ai un singur set de părinți și nu-i ai pentru totdeauna. Fie că au fost sau nu cei mai buni părinți din lume, au trecut prin multe pentru tine. Merită respect. Dă-l înainte să fie prea târziu.
