Gestionarea panicii statului în casă cu familia
Familiile care se auto-izolează împreună pot scoate la iveală cele mai rele trăsături. Iată cum să eviți să deveniți rechin, țestoasă sau vulpe și, în schimb, să te canalizezi către pinguin, ursuleț sau bufniță.
Membrii familiei, îngrămădiți în mod izolat, pot începe în curând să se enerveze reciproc. Cu toate acestea, cercetările arată că modul în care familiile comunică poate ajuta. Una dintre consecințele evidente ale izolării strânse este că spațiul devine comprimat – fizic, psihologic și temporal.
Ca rezultat: percepția unui individ asupra evenimentelor și semnificația lor poate fi exagerată sau suprasolicitată, iar membrii familiei nu au unde să meargă și, în mod privat, își „dau drumul”. Ambii factori pot provoca conflictul, care este supraalimentat de lipsă.
În cazul familiilor care se izolează împreună, există o raritate de multe activități de echilibrare naturală a familiei care îi îndepărtează pe oameni de familiile lor – mergând fizic la muncă sau la școală sau angajându-se în activități externe, cum ar fi întâlnirea cu prietenii sau participarea la cluburi sportive. Aceasta înseamnă că există puțină ușurare față de factorii de stres normali ai familiei.
Drept urmare, oamenii au mai puțin spațiu pentru a se relaxa sau a gândi prin sentimentele lor.
Una dintre consecințele acestui stres adăugat este că membrii familiei își pot pierde autocontrolul și pot ajunge la un stil dominant (sau instinctual) de comunicare care poate face lucrurile și mai rele.
Unele dintre cercetările noastre cu adolescenții arată că stilul și tiparul nostru dominant de comunicare sunt stabilite de la o vârstă relativ fragedă și sunt destul de stabile încă din adolescență. Cu toate acestea, factorii și experiențele contextuale cu impact ridicat sau cronic pot modifica profund modul în care comunicăm. Și modul în care comunicăm contează. De exemplu, cercetările noastre au constatat că, în luarea deciziilor importante care implică un adolescent și părinții lor – cum ar fi selectarea unui liceu – cel mai mare nivel de cooperare a fost asociat cu un stil democratic de creștere a copilului care încurajează o coaliție de interes între părinți și adolescenți. Familiile care funcționează într-un mod autoritar, cu un nivel ridicat de intimitate și grijă, sunt democratice în stilul lor parental, au mai puține conflicte și comunică pozitiv, adesea au rezultate îmbunătățite pentru adolescenți și adulți tineri, comparativ cu familiile care operează într-un mod autoritar, care sunt invers.
Cercetările noastre privind indicatoarele de comunicare au identificat în general patru până la șase moduri dominante de comunicare în care fiecare dintre noi poate cădea atunci când suntem obosiți, nepregătiți sau împinși aproape de limitele noastre. Aceste diferite stiluri de comunicare pot fi utile sau inutile.
Cele trei tipuri de comunicare deseori inutile pe care ar trebui să le încercăm și să le reducem la noi înșine pot fi caracterizate de animale – rechin, vulpe și broască țestoasă.
- Rechinul este axat pe succes. Stilul lui de comunicare este marcat de a deveni furios, insistent și dezagreabil
- Vulpea se concentrează pe provocarea confuziei și este caracterizată de cineva care este disprețuitor, ambiguu, probabil care nu ia lucrurile suficient de în serios și este chiar înșelător în avantajul lor
- Broasca țestoasă vrea doar să se retragă și este caracterizată de cineva care amână și se distanțează.
Uneori poate fi potrivit să fii un rechin, cum ar fi în situații de urgență sau în timpul antrenamentului, atunci când o eroare flagrantă trebuie corectată sau în situații periculoase când este necesară graba. În mod similar, a fi țestoasă uneori poate fi auto-protejare.
Însă, atunci când aceste comportamente sunt frecvente, ele devin problematice. Comportamentul vulpii, în special, trebuie evitat, mai ales partea înșelăciunii vulpii care este dezarmantă și, la fel ca aprinderea cu gaz, nu poate fi negociată sau tolerată.
Tipurile de comunicare utile pe care trebuie să le promovăm sunt pinguinul, ursulețul și bufnița.
- Pinguinul se concentrează pe ceea ce merită. Oamenii care canalizează pinguinul sunt persistenți în dorința de a vorbi și de a argumenta lucrurile. Ei pun întrebări și caută clarificări.
- Ursuleții (de pluș) încearcă să se pună în locul celuilalt. Vor să păstreze pacea și să gestioneze emoțiile, arătând apreciere și fericire, în timp ce se ocupă de propriile stări proaste dar și ale celorlalți.
- Bufnițele sunt pregătite să facă concesii și alocații. Sunt agreabili, așteaptă mai puțin și sunt dispuși să facă compromisuri rezonabile.
În perioadele de stres, cum ar fi închiderea sau izolarea, grupurile se descurcă mai bine atunci când învață să identifice când oamenii își desfășoară activitatea în stilurile lor implicite de comunicare și discută modalități de gestionare a situației. De asemenea, trebuie să găsim modalități de a vorbi, de a practica și de a gestiona mai bine propria noastră comunicare.
Ascultarea și partajarea într-un dialog sunt, de asemenea, importante. Dacă nu ascultăm cu adevărat, dialogul poate deveni o altă scenă de conflict.
Dialogurile sunt un schimb și cercetările noastre arată că, la solicitarea unui dialog, după a doua și a treia cerere, comunicarea se poate deteriora adesea în amenințări – deschizi un dialog, răspund, îți reiterezi deschiderea, îmi reiterez răspunsul, repet, repetă și continuă.
În acest moment, este probabil ca orice comunicare să fie puternic dezagreabilă, generând discordii care sunt mult mai problematice decât problema care trebuia rezolvată în primul rând. Pentru majoritatea dintre noi, stilul sau stilurile noastre de comunicare dominante sau implicite sunt înrădăcinate. Și pentru majoritatea dintre noi o facem să funcționeze destul de bine, compensând acolo unde trebuie.
Însă într-un mediu de autoizolare ca urmare a COVID-19, trebuie să fim deosebit de atenți cu privire la faptul că stresul adăugat ne-ar putea determina să ne implicăm într-un stil de comunicare inutil. Și familiile date influențează pe toți cei din interiorul ei – comportamentul rechinului, țestoasei și vulpii se poate manifesta la mulți membri ai familiei.
Canalizarea pinguinului, ursulețului și bufniței face ca toată lumea să trăiască mai ușor și mai puțin egocentric. Aceste comportamente contribuie, de asemenea, la scăderea „panicii de grup”, extinderea spațiului psihologic și de comunicare și îmbunătățirea perspectivei armoniei familiale – chiar și atunci când spațiul fizic este constrâns.