Libertatea de vorbire și libertatea academică
Dreptul la libertatea academică și la libertatea de exprimare în campus este unul sacru pentru universități, dar natura acestei responsabilități este adesea complexă. Vorbitorii controversați și protestele studenților împotriva lor pun o întrebare permanentă pentru universități: cum și în ce măsură ar trebui protejată libertatea de exprimare în campusurile universitare?
În această dezbatere deseori neîmprospătată, intervenția recentă a fostului judecător șef Robert French aduce un ton echilibrat binevenit. El spune că, deși universitățile nu au obligația legală de a oferi un forum tuturor vorbitorilor, „ar trebui să existe un prag foarte mare care să fie depășit înainte ca universitățile, academicienii sau organismele ori grupurile studențești să caute să împiedice vorbirea în campus, referindu-se la conținut… Dacă pragul este stabilit prea jos în interesul sentimentelor comunității universitare și aplică un concept extins de „siguranță” în sprijinul restricțiilor, reputația universităților din comunitatea largă pe care o deservesc ar putea fi expusă riscului ”.
Deși în cele din urmă nu o recomandă, el avertizează că „intervenția legislativă care impune reguli de protecție este o posibilitate”. Fostul judecător șef are dreptate. Universitățile au o obligație puternică de a promova libertatea de exprimare – chiar și discursul extrem de controversat – în campus. Universitățile au un rol special de jucat în democrațiile liberale. Acestea sunt site-uri pentru avansarea și diseminarea cunoștințelor.
Pentru studenți, acestea sunt locuri de dobândire a cunoștințelor și abilităților esențiale pentru a deveni cetățeni și lideri implicați. Analiza critică și abilitățile argumentative permit separarea faptelor de opinie, iar ideile să fie luate în considerare și evaluate. Și aceste abilități sunt cu atât mai importante cu cât navigăm în era digitală.
Dar natura acestei responsabilități este mai complexă decât prezentată. Aceasta variază în funcție de contextul în care are loc discursul și este însoțit de obligații corespunzătoare de a crea un mediu în care vorbitorii sunt considerați responsabili pentru ideile lor și provocați de idei concurente. Această dezbatere ar beneficia de o distincție mai clară între conceptele de „libertate academică” și „libertate de exprimare”.
Ca un corolar al rolului lor în avansarea și diseminarea cunoștințelor, se spune că academicienii au „libertate academică” – libertatea academicienilor de a-și desfășura activitățile de predare, cercetare și publicare fără teama de intruziune sau retribuție de către puteri precum guvernarea universității, statul, sau actori privați puternici.
Libertatea academică implică responsabilități. În desfășurarea muncii academicii trebuie să respecte metodele specifice disciplinei și să îndeplinească standardele științifice legate de acuratețe, completitudine și relevanță. Strâns legată de acest concept este ideea „autonomiei instituționale” a universităților.
Din aceleași motive pentru care academicienii au nevoie de libertate pentru a-și desfășura cercetările și predarea, universitățile au nevoie de autonomie instituțională. De exemplu, este esențial ca universitățile să nu fie vizate de agenda politică, de interesele persoanelor bogate sau ale corporațiilor.
Existența alături de aceste întrebări privind libertatea academică și autonomia instituțională este problema libertății de exprimare în universitate, care se extinde mult dincolo de predare și cercetare la „piața orașului” universității.
Dezbaterea publică deschisă și robustă în campus este importantă din aceleași motive pentru care este importantă în societate în general: inclusiv permiterea exprimării de sine și asigurarea faptului că ideile democratice sunt trase la răspundere.
Dar în campusurile universitare este, de asemenea, esențial să se ia în considerare modul în care libertatea de exprimare încurajează misiunea specială a universității de a educa și de a promova căutarea adevărului. Revenind apoi la luarea în considerare a momentului și modului în care vorbitorii sunt invitați în campusuri și a modului în care sunt tratate protestele studențești, există câteva principii importante care trebuie luate în considerare.
- În primul rând, merită reamintit – în lumina presupunerii ocazionale contrare – că legile generale impun limitări libertății de exprimare. Important, atât universitățile, cât și vizitatorii acestora nu sunt imuni de aceste legi. Legile defăimării trebuie respectate în campus, la fel ca și interdicțiile de denigrare pe motive rasiale sau de altă natură din legile statale. Legile care protejează libertatea de exprimare – inclusiv protecția constituțională pentru libertatea comunicării politice – sunt aplicabile și în campusurile universitare și limitează măsura în care guvernele pot interfera cu libertatea de exprimare. Dar trecând de la legea generală la contextul special al universităților, este necesar să se facă distincția între diferitele contexte în care vorbirea se produce în universități. Unele locuri din cadrul universităților sunt mai publice decât altele. Un colegiu rezidențial care servește ca locuință a unui student în campus este destul de diferit de o sală de clasă, care la rândul său este diferită de un spațiu public – cum ar fi o sală de curs, gazon sau curte. Protecția pentru libertatea de exprimare ar trebui să fie în mod corespunzător mai mare cu cât forumul este mai public. În schimb, în mai multe spații private din universități poate fi adecvat să se ia măsuri mai mari pentru a proteja studenții sau personalul de infracțiuni sau denigrări.
- În al doilea rând, este important să identificăm diferitele grade de control pe care administratorii universităților le au asupra evenimentelor din campus. Universitățile sunt instituții complexe și mai multe organisme pot fi responsabile pentru invitarea vorbitorilor în campus. În unele circumstanțe, administratorii universității au un control redus asupra invitatului, subiectul discuției sau standardele conform cărora se desfășoară atunci când grupurile de studenți afiliați la universitate emit invitații pentru vorbitori externi. Universitățile au un control chiar mai mic dacă persoanele sau organizațiile angajează sediile universității, chiar dacă nu au nicio legătură reală cu universitatea.
Standardele aplicabile desfășurării dezbaterilor publice vor fi la cel mai înalt nivel atunci când este invitat un vorbitor sau un eveniment este organizat într-un mod apropiat de centrul universității – de către o facultate, un oficial universitar sau un institut. În astfel de cazuri, standarde înalte ar trebui să se aplice atât publicului, cât și vorbitorului. Difuzoarele controversate trebuie să fie binevenite chiar și atunci când opiniile lor pot supăra și ofensa. Cu toate acestea, este, de asemenea, rezonabil – și poate fi chiar necesar – ca universitățile să se asigure că vorbitorii respectă standardele științifice, că argumentele opuse sunt abordate și posibilitatea oferită publicului de a pune întrebări sau de a face comentarii.
Protestul studențesc – chiar și protestul extrem de vitriolic – trebuie permis și ar trebui luate măsuri atât pentru a facilita protestul, cât și pentru a se asigura că evenimentul nu este perturbat. Pe măsură ce universitățile devin locuri mai diverse, controversele vor prolifera cu siguranță. Universitățile sunt cel mai bine plasate pentru a răspunde dacă anticipează probleme cu o gândire clară asupra drepturilor și responsabilităților și despre contextele în care apar.
Cel mai bun răspuns va implica universitățile care acționează atât ca protectori ai libertății de exprimare, cât și ca cei care își iau în serios responsabilitatea de a încuraja tipul de climat academic în care dezbaterile sunt, de asemenea, echilibrate și corecte.
