Muzica și predarea ei în școlile zilelor noastre
Când multe școli au dulapuri pline de instrumente muzicale, de ce atât de puțini elevi învață să cânte? Participarea muzicală în școli a fost legată tot mai mult de o serie de beneficii considerate critice pentru elevii de astăzi. Aceasta include promovarea creativității, oferirea unor modalități unice de înțelegere și interpretare a lumii și promovarea a numeroase forme de implicare școlară. De asemenea, este legată de o serie de beneficii de bunăstare și justiție socială, cum ar fi incluziunea și conectarea sporită la nivel școlar și de clasă, precum și cultivarea păcii, diversitatea și înțelegerea interculturală. Deci de ce atâtea școli au dulapuri pline de instrumente muzicale care adună doar praf?
Cercetările noastre permanente au identificat mai multe tendințe importante. O barieră majoră pentru programele de muzică susținută se referă la cine le livrează de fapt. Unii susțin că ar trebui să fie profesor de clasă generalistă, dar după cum au arătat peste 15 ani de cercetări și rapoarte, majoritatea nu au nici timpul, nici pregătirea pentru a face acest lucru. Aceasta se referă la două aspecte: prima fiind că spațiul pentru arte în formarea generală a profesorilor este în declin din anii 90, cu rapoarte mai recente care susțin că cuprinde în medie doar 1,51% din timpul petrecut la cursuri. Acest lucru a lăsat profesorii, care nu sunt deja muzicieni, sub-echipați atât din punct de vedere al abilității, cât și al încrederii pentru a oferi muzică elevilor lor. Și atunci profesorii trebuie să se ocupe de un curriculum din ce în ce mai aglomerat. Nefiind de acord cu accentul pe modelul nostru actual de educație pe testarea standardizată și pe performanța mandatată la subiecții de bază precum alfabetizarea și numerația, s-au redus semnificativ capacitățile cadrelor didactice de a se concentra pe furnizarea în alte domenii.
PROFESORI DE TIMP
Din nefericire, s-a constatat că, chiar și atunci când profesorii care au sprijinit incredibil artele au primit un sprijin intens de către practicanți pricepuți pentru a-l integra în învățăturile lor zilnice, cel mai des nu pot găsi timpul să o facă. Alții au afirmat că, deși mentoratul în clasă a fost valoros, această valoare stă în faptul că ședințele ofereau studenților acces la experiențe pe care nu le-au putut și nu intenționau să le ofere în clasele lor normale. Unii chiar susțin introducerea de profesori specialiști. Profesorii specialiști sunt angajați, adesea cu jumătate de normă, pentru a oferi un subiect specific care a fost considerat prea greu de predat în programa de specialitate. Aceasta include limbile străine, educația fizică și educația sub toate formele de artă.
Deși acesta poate fi un model util pentru școlile care și le pot permite, în majoritatea școlilor cu care am vorbit în ultimii șase ani, nu există o soluție durabilă. Față de realitatea de a-și putea permite doar unul sau doi specialiști, conducerea școlii ne-a spus că sunt lăsați care dintre aceste materii de specialitate le vor oferi. Adesea, acest lucru se referă la cine este disponibil și la ce sunt dispuși să facă. Mai mult, din cauza instabilității (și a ceea ce raportează mulți profesori de muzică specialiști ca fiind o lipsă semnificativă de sprijin sau de izolare, de restul comunității școlare), acești specialiști continuă în mod regulat, luând cu ei programul de muzică școlară. Acești factori stau ca bază pentru ceea ce numim „modelul de expunere”, prin care școlile tind să își expună elevii la cât mai multe experiențe artistice diverse. Acest lucru este legat de înțelegerea faptului că, nu numai că dispozițiile în curs de desfășurare într-o singură formă de artă nu sunt realiste, ci vor reduce inevitabil accesul elevilor la experiențele din alte domenii.
În mod clar, acest lucru subminează stabilitatea furnizării de muzică, care necesită un angajament extins și profund pentru a obține beneficiile menționate mai sus.
VALOAREA ARTEI
Cel mai comun factor care stă la baza tuturor la nivel sistemic și cultural este că participanții la studii arată o lipsă de valoare pentru muzică și pentru arte în general, în școlile noastre și în societatea noastră. Participanții ne-au spus că lipsa de valoare există în rândul personalului didactic, conducerea școlii, părinții, departamentele de educație, și, în unele cazuri rare, chiar și studenți/elevii. Școlile ne-au raportat în mod constant că aceasta este una dintre cele mai mari obstacole cu care se confruntă în sprijinirea furnizării muzicale.
Modificările necesare sunt atât structurale, cât și culturale. Mai întâi trebuie atribuită o valoare muzicii care să fie comparabilă cu româna și matematica din curriculum. În al doilea rând, acest lucru trebuie demonstrat prin structuri de politică educațională care plasează muzica în miezul experienței educaționale, mai degrabă decât un plus suplimentar. Odată făcut acest lucru, ne putem aștepta ca instrumentele muzicale să fie utilizate cu aceeași garanție ca și calculatoarele ori dicționarele.
