Psihologia izolării
Autoizolarea nu trebuie să fie o povară; poate fi o oportunitate de auto-reflecție și reînnoire. Iată câteva sfaturi pentru a te pregăti și, eventual, chiar pentru a te bucura de această experiență.
Autoizolarea poate fi dificilă și plictisitoare, dar poate fi și o oportunitate pentru auto-reflecție și reînnoire. În multe culturi, acesta este în mod tradițional scopul auto-izolării pe care l-a servit.
Izolarea de sine în tradițiile religioase se referă în multe feluri la practicarea autocontrolului și la retragerea din relele societății. Postul în timpul Ramadanului, Vinerea Mare sau Postul Mare sunt exerciții de autocontrol. Autoizolarea este o oportunitate de a te bucura de sarcini mici.
Formele extreme ale tradiției autoizolării se găsesc în viața pustnicilor, înțelepților sau, în cazul Bisericii Ortodoxe Ruse, a pustinikilor. Acești indivizi sunt chemați la o viață sau perioadă „în deșert” numai cu Dumnezeul lor, unde pot reflecta, se roagă, postesc – permițându-le să ofere sfaturi și ajutor celor care pot apela la ei. Exemplele acestor forme istorice de autoizolare variază în multe culturi, inclusiv China, Thailanda, Sri Lanka, India, Europa și în religii precum creștinismul, iudaismul, hinduismul, islamul și taoismul. Un element-cheie al retragerii spre autoizolare este ideea de a ne permite să devenim vulnerabili în așteptarea obținerii unor noi cunoștințe despre noi înșine și circumstanțe și aprecierea provocărilor și bucuriilor pe care acestea le aduc.
În sens secular, atunci când ne autoizolăm experimentăm același lucru – devenim vulnerabili, reflectăm adesea asupra situației imediate și asupra noastră și experimentăm noi moduri de a ne vedea pe noi înșine și lumea. Aceste experiențe pot fi, pentru unii, foarte plăcute, îmbogățitoare și iluminatoare. Pentru alții, perspectivele pot fi deranjante, provocând posibil sentimente de regret sau teamă pentru viitor.
Așadar, pregătirea mentală și psihologică pentru autoizolare poate fi de ajutor. Iată câteva puncte-cheie la care să ne gândim, în timp ce mulți dintre noi suntem în auto-izolare. Provine din cercetările noastre privind conectarea și poate ajuta la gestionarea psihologiei autoizolării.
Suntem întotdeauna conectati; nu suntem niciodată singuri. Chiar și pustnicii se izolează de sine în speranța de a obține o legătură mai mare fie cu un Dumnezeu, fie cu omenirea, sau chiar, ca Sfântul Francisc de Assisi, cu natura însăși. Dacă apar lucruri negative – trebuie să le luăm în considerare, dar trebuie să rămânem în momentul respectiv și să sărbătorim lucrurile mici ale vieții; amintește-ți aspectele pozitive ale vieții și planifică altele în viitor. Trebuie să acceptăm că a fi singuri nu înseamnă că trebuie să fim singuri. Ar trebui să construim rutine care să ne permită să ne raportăm la alte persoane și să le asistăm – prin telefoanele noastre, site-urile de socializare, videoconferința, chatul peste gard sau balcon – astfel încât să putem continua conectarea în moduri semnificative. De asemenea, ar trebui să fim atenți la evenimentele simbolice și speciale pe care le prețuim, cum ar fi zilele de naștere (chiar dacă sunt amânate pentru moment, putem deschide o discuție despre aceste evenimente importante cu alții, în timpul izolării).
Noi aparținem. Trebuie să ne amintim că mulți oameni se află în aceeași situație și putem extrage puterea din această identificare. Familiile și comunitățile noastre locale, împreună cu amintirile noastre despre acestea, pot fi foarte consolatoare și dăruitoare. Ei vor experimenta lucruri similare, chiar dacă împărtășirea fizică a experienței este limitată.
Angajați activ. Este util să ne concentrăm asupra viitorului și să ne angajăm în acțiuni sociale pozitive, respectându-i pe ceilalți în prezentul nostru și fiind mai atenți la ceilalți pe măsură ce planificăm pozitiv viitorul nostru. Ne putem conecta și împărtăși cu alții din comunitatea noastră imediată, care nu se ocupă bine de autoizolare. Putem continua să contribuim la experiențe comune prin contact online, cum ar fi proiectele electronice și construirea de rețele de colaborare. Această activitate ne permite să creăm un sentiment de angajament social pozitiv și speranță; construirea solidarității într-o experiență comună, globală – chiar dacă este dificilă.
Planifică-ți experiențe foarte pozitive. Auto-reflectarea și reținerea ar trebui să fie plăcute și nu un exercițiu de martiriu. Ne putem provoca pe noi înșine să adoptăm noi comportamente pe care le putem practica în perioada autoizolării ca răspuns la unele reflecții și perspective. De exemplu, ne putem concentra și ne putem bucura de sarcini mai mici acasă. A trăi într-o lume fizică mai mică nu ne limitează abilitățile psihologice, emoționale, cognitive sau imaginative.
Caută ajutor. Orice perioadă de retragere, indiferent dacă este voluntară, cum ar fi intrarea într-un refugiu religios, sau forțată, cum ar fi nevoia de recuperare după o intervenție chirurgicală sau boală, va determina auto-reflecție și, uneori, aceste perspective pot fi deranjante. Majoritatea dintre noi avem mecanisme psihologice și mentale pentru a face față gândurilor și emoțiilor tulburătoare, cum ar fi amintirea acțiunilor de care suntem mândri, care ne întăresc valoarea de sine. Cei mai mulți dintre noi se pot ocupa de aceste lucruri vorbindu-le cu familia și prietenii – înțelegând experiențele și ideile. Dar uneori aceste gânduri pot părea copleșitoare, care într-un context religios este adesea descris ca „noaptea întunecată a sufletului”. Nu este neobișnuit să te simți uneori copleșit, dar dacă te lupți, cel mai bun lucru de făcut este să ajungi și să primești ajutor fie printr-un tele-consilier, tele-psiholog, tele-ministru sau un tele-doctor.
A rămâne conectat cu noi înșine și cu cei din comunitatea și familiile noastre imediate, precum și consolidarea solidarității cu comunitățile mai largi, sunt modalități liniștitoare de a ne realinia și de a ne reînnoi în momente ca acestea. Chiar dacă vechile ritmuri ale vieții nu sunt restabilite, în cele din urmă vor apărea noi ritmuri ale vieții. Și având în vedere capacitatea de adaptare a umanității, va fi în regulă dacă ne petrecem o perioadă de timp lucrând la problemele prezentului.
